A curs ceva apă în Dunăre după marea escapadă a poporului român din ghearele comunismului. Au trecut câteva mandate bune de atunci, însă noi încă simțim un junghi insistent în coastele scumpei noastre democrații, care ne-a întors spatele, dezamăgită de faptul că, nici după douăzeci de ani, n-am reușit să fim îndeajuns de galanți pentru a o pofti politicos în umila noastră odaie. Și între timp, roșul s-a transformat în portocaliu, iar secera și ciocanul au schimbat locul cu o umbrelă „binevoitoare” care a promis că ne va proteja de furtunile socialiste. Și astfel, în decursul unui mandat, umbrela portocalie ne-a ademenit cu gustul dulce al libertății și ne-a adus cam în același punct din care am plecat, în urmă cu douăzeci de ani. Însă cornul sună a schimbare și o măreață bătălie se prevestește. Se strâng trupe din întreg ținutul, fiind conduse de figuri (mai mult sau mai puțin) ilustre care jură să ne readucă pe drumul cel bun și să ne reabiliteze în fața coanei Europa.
Pentru o asemenea bătălie, se anunță mari viteji, având legiuni neînfricate în spatele lor, care marșează din cele două mari fronturi ale războiului bunului simț, respectiv cel stâng și cel drept, înspre impunătorul centru unde corabia Modrogan, ultima rămășiță a colosalei flote românești, dispărută misterios acum cațiva ani, și-a aruncat ancorele și a stăpânit ținutul în ultimul cincinal, înarmată cu promisiuni înalte și cu vitalitatea caracteristică unei noi nomenclaturi.
Căpitanul navei, Piratul din Controceni, veghează neîntrerupt asupra ținutului, având grijă ca fiecare proletar să primească ceea ce i se cuvine, nefiindu-i frică să întervină atunci când el consideră că este făcută o nedreptate. Timp de cinci ani, a reușit să țină piept inamicilor democrației, a infamilor Moguli, în număr de trei, care nu au ezitat să critice impecabila conducere a statului (împotriva cetățenilor), de multe ori însă și aceștia lovindu-se de monstrul verde al propriului interes. Desigur, piratul se bucura de aura puternică a unui mare dictator, fizicul însă nefiind de partea lui: statura sa nu mai seamnănă de multă vreme cu cea a unui june prim, fiind în contrast însă cu caracterul impecabil al acestuia. Vederea nu ii este neaparat ascuțită, având în vedere că și-a pierdut un ochi într-o altercație cu un Mogul, de pe vremea când naviga pe întreg mapamondul iar părul a considerat că a venit vremea să se retragă, lăsând însă loc pentru și mai multă înțelepciune politică, respect pentru femei impecabile și o pasiune pentru băuturi fine, deseori în exces.
Astfel, serenitatea unei dimineți de noiembrie este profanată de către secundul la comandă, Umil Troc, un bărbat viteaz, mare orator, care însă se confruntă cu complexul Marelui Ștefan. Numele i-a fost atribuit paradoxal, având în vedere că orice schimb pe care acesta l-a încercat a fost în defavoarea lui. Acesta se apropie de căpitan și îl abordează:
-Mare conducător și tată al democrației, vin înaintea ta cu vești amare…
Auzind acestea, Piratul se întoarse imediat către Troc și-l căută cu privirea. Se învărte de două împrejur ori apoi se uită în jos:
-Tu erai, tovarășe Troc. Ce vești pot fi într-atât de amare încât să merite o asemenea nepolitețe, vezi și dumneata că de-abia m-am trezit! (Pesemne că nu se referea la somnul de dimineață)
-Sunt doi viteji care atentează la tronul tovărășiei tale, spuse impunătorul Troc. A venit un sol care ne-a anunțat de intențiile meschine ale lui Floricel Gălbenescu, campion al dreptei și apărător al burghezilor și ale lui Păstârnac Pesedescu, protector al proletariatului și stăpân al stângii democratice, de a prelua conducerea țării. Te-au provocat la luptă dreaptă, spun că sunt sprijiniți de popor și că-i au și pe Moguli de partea lor!
- Atunci să le spui drept, Umile, că nu s-a pomenit ziua în care să refuz o întrecere, necinstită cum o fi ea, când vine vorba de bunăstarea mea și a poporului român! Îi aștept, să văd cine e mai îndreptățit să cârmuiască țara asta!
Și Umil merse și-și luă cel mai zdravăn armăsar, îl pregăti de cale lungă și porni la drum. Avut-a de înfruntat furtuni aprige către frontul-dreapta, însă după 3 zile și 3 nopți a ajuns și i-a dat de știre lui Floricel Gălbenescu că Piratul din Controceni îi acceptă provocarea. Acesta îl primi cum se cuvine pe Marele Trosc, poftindu-l la bunătăți alese și oferindu-i adăpost pentru a înnopta.
Se crapă de zi și Umil pornește înspre celălalt capăt al țării, către frontul-stânga al luptei pentru conducerea distinsului stat. Trece prin încercări nemaipomenite, încât nu se lasă doborât nici de viscolul puternic, care a căpătat proporții siberiene, nici de eforturile locuitorilor de a-l răpune, datorită faptului că a reușit să își atragă după dânsul o semnificativă anitipatie în rândul românilor, și merge mai departe, pentru a-l anunța pe Păstârnac Pesedescu, capul oștirii roșii, în legătură cu vestea Piratului. După aproape o săptămână de drum anevoios, ajunge în sfârșit la destinație și îi dă chemare conducătorului stângii.
-Am bătut drum lung, tovarășe, ca să te anunț că Piratul acceptă provocarea domniei tale! Fii bun și primește-mă înăuntru, pentru a-mi trage sufletul!
Atunci Păstârnac iese afară și schițează un zâmbet sfidător.
-Primesc cu mare bucurie vestea pe care mi-o aduci, Umile! La fel de bine primesc și darul îmbelșugat pe care mi l-a trimis stâpânul dumitale!
-Iertare tovarășe, dar am venit fără de daruri…
-Ei na, unde ți-e spiritul diplomatic? Desigur ca ai venit cu un dar…un armăsar frumos ca ăsta va fi cu siguranță lipsit în rândurile piratului!
Umil, confuz, exclamă:
-Tovarășe, armăsarul nu e un dar…nu pot a-mi găsi drumul inapoi fără de…
Și pe când să-și termine spusele, gărzile lui Pesedescu l-au aruncat pe Troc cât colo de pe armăsar și l-au dat afară din curtea domnească, râzând în hohote. Umil se ridică, se scutură de zăpadă și se pierde în viscolul aprig.
Trece vreme bună și Piratul din Controceni nu aude nimic de Troc. A trimis ajutoare pentru a-i da de urmă secundului la comandă, însă nici urmă de acesta. Zilele trec și trupele lui Floricel și ale lui Păstârnac se apropie de corabia din Modrogan. Văzând inamicii care se apropie, piratul își pregătește cei mai viteji războinici.
-Astăzi vom salva România de amenințarea opoziției! Va trebui să fim cu ochii-n patru și după Moguli, căci am primit veste că și ei au să lupte împotriva noastră. Fiți curajoși, împreună îi vom învinge pe toți! Pentru înca un mandat!!!
Iar trupele exclamă la unison:
-Pentru încă unul!!!
Atunci trupele Piratului se îndreaptă neînfricate către oștirile opoziției, călcând tot ce le iese în cale, otrăvind fântâni și prădând gospodării…
După o luptă asiduă, Piratul îl surprinde pe Floricel Gălbenescu într-o clipă de neatenție și îl răpune. Spre surprinderea lui, trupele dreptei nu renunță, formând o alianță cu oastea roșie a lui Păstârnac Pesedescu. Lupta continuă la Cotroceni.
Trec zile și nopți și părțile beligerante nu renunță. Focul luptei răspândește o negură peste tot Cotroceniul. Păstârnac inisistă și ajunge aproape de pirat, pregătit să-i taie capul. Însă pe când să-i aplice lovitura de grație, îl zărește pe unul dintre Moguli, care încearcă să-i spună ceva:
-Păstârnac, ai grijă! Piratul are un as în mâneca! Și-a meșteșugărit o armă mare și puternică, e ceva necurat la mijloc! Vezi, în spate!!!
Însă când se întoarce, Păstârnac zărește o săgeată aprinsă, dar ceva nu e în regulă. Aceasta spulberă tot ce-i stă în cale, cum nu s-a mai pomenit. Atunci Mogulul strigă:
-Fugi spre adăpost, Păsârnac! Săgeata-i aprinsă cu flacăra violet!
Pentru Pesedescu a fost însă prea târziu. Acesta este lovit din plin de săgeata fumegândă, flacăra violet cuprinzându-l în întregime. Încearcă disperat să se salveze, însă cade răpus de flăcările infernale.
Văzând acestea, oștirea opoziției se oprește, rămânând împietrită. Piratul li se adresează:
-Oameni buni, lupta s-a încheiat! Opoziția a fost înfrântă! Alăturați-vă mie și vom duce reforma mai departe, împreună, însă după voia mea! Iar de nu mi vă veți alătura, întoarceți-vă de unde-ați venit, altfel vă veți avea parte de soarta lui Gălbenescu și a lui Pesedescu.
Atunci , o parte dintre ei s-au îndreptat către corabia din Cotroceni, jurându-i credință piratului, iar ceilalți au pornit înspre dreapta și stânga, pierzându-se în zare.
Soarele apune iar peste tot ținutul se așterne o liniște dezolantă. Pe alocuri, se aud niște șoapte discrete, resemnate, care de-abia se disting de șuierul vântului rece al unei nopți de decembrie:
„Nu se poate…încă un mandat…”
Like this:
Be the first to like this post.
E foarte haios să vedem, pentru cei care urmăresc astfel de știri, cum mai nou, portocalele fermecate se întorc împotriva regimului pentru a-și consolida poziția în Parlament. DE CE? Pentru că vor să rămâna acolo.
