Mai nou, luptele purtate pentru compromiterea unor oameni „incomozi” sunt alimentate de multitudinea stenogramelor apărute convenabil, în momente în care Puterea simte că i se cam trage scaunul de sub posterior. Faptul că, de cele mai multe ori, subiectele abordate în stenograme nu au nimic de-a face cu acuzațiile aduse respectivului individ, nu face decât să sublinieze un adevăr incontestabil: pe scena politică actuală se fac mânării și învârteli între tabere, astfel încât, azi iți sar în cap iar mâine ne luăm de mânuță și convingem pe toată lumea că suntem camarazi de-o viață.
Un exemplu demn de luat în seamă este cazul lui Sorin Ovidiu Vîntu, care, acum câțiva ani, dicta o politică editorială favorabilă regimului Farului din Constanța, iar acest fapt a făcut posibilă instalarea unei amnezii juridice totale, când a venit vorba de episodul cu Fondul Național de Investiții și de legătura omului de afaceri cu acesta. Însă o dată cu schimbarea perspectivei politice a Realității, culmea, încep să se deschidă dosare și să reapară acuzații, ca să nu mai pomenesc de arestări efectuate după placul unuia sau altuia, destinate exclusiv compromiterii politice și sociale.
Prin urmare, S.O. Vîntu este acuzat că a orchestrat prăbușirea Fondului Național de Investiții (ceea ce a și făcut, de altfel, însă a făcut-o cu cap și i-a băgat pe alții-n față), ajutat de alde Nicolae Popa și mademoiselle Ioana Maria Vlas,care, miraculos, iese de la răcoare exact în momentul în care ar avea ocazia perfectă să-l muște pe Sorinelu’ de partea dorsal-mogulă. Ce mai coincidență, dom’le!
Mai jos apar pagini alese din stenogramele cu pricina. Dacă au într-adevăr valoare sau relevanță în cazul SOV+FNI=români – $$ sau dacă dovedesc doar că Vîntu încalcă fără rețineri norme etice și morale, rămâne ca fiecare să constate și să-și dea cu părerea.
4 noiembrie 2009 – dialog între Sorin Ovidiu Vîntu și Stelian Tănase:
„STELIAN TĂNASE: Am şi eu o întrebare la tine, delicată.
SORIN OVIDIU VÎNTU: Te rog.
STELIAN TĂNASE : M-a invitat Televiziunea Română să mă duc duminică, la ora 09.00, la ei, la anunţarea rezultatelor.
SORIN OVIDIU VÎNTU: mi se pare normal.
STELIAN TĂNASE: TVR1. Nu, problema este să nu te superi tu sau Realitatea să-mi zică…, pentru că Realitatea nu ne-a făcut nicio invitaţie, să ştii.
SORIN OVIDIU VÎNTU: Nu, dar chiar dacă ţi-ar fi făcut şi probabil că urma să-ţi facă, televiziunea publică e o chestie de prestigiu.
STELIAN TĂNASE: OK. Deci, tu eşti în temă şi nu eşti în dezacord cu ideea asta.
SORIN OVIDIU VÎNTU: Mi se pare o chestie de mare prestigiu, tot pentru Realitatea lucrezi şi acolo.
STELIAN TĂNASE: Bine. Păi am să spun să scrie acolo Realizator Realitatea.
SORIN OVIDIU VÎNTU: Tot pentru Realitatea lucrezi şi acolo, că noi ne distribuim”.
După turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în noaptea din 6 spre 7 decembrie 2009 – dialog între Sorin Ovidiu Vîntu și Corina Drăgotescu, care se afla la sediul PD-L, unde se efectua numărătoarea paralelă:
S. O. VÎNTU: Să nu te transformi într-un agent de intoxicare al lor.
CORINA DRĂGOTESCU: Nu! Nu, nu, nu!
S. O. VÎNTU: Asta era ceea ce vroiam să te rog!
CORINA DRĂGOTESCU: Categoric nu! Categoric nu!
S. O. VÎNTU: Asta era ce…
CORINA DRĂGOTESCU: Acuma urcă operatorul cu colega de la Social, filmează tabelul să şi-l asume. Eu nu-mi asum nimic. Dacă dă imaginea, ca să vadă, mă rog, să fie…
S. O. VÎNTU: Deci, nu te transforma într-un agent! Nu te transforma într-un agent de manipulare al lor!
CORINA DRĂGOTESCU: Bine”.
Și piesa de rezistență, convorbirea dintre SOV și Doru Bucșu, redactorul-șef al Academiei Cațavencu, care a avut loc în 7 martie 2010:
„S. O. VÎNTU: -Bun, şi Doru, încă o chestiune, tati : să nu avem discuţii : Academia Caţavencu a devenit din momentul preluării mele, eu am lăsat-o liniştit în pace, să o las să-mi calce chiar propriile mele interese, dar in momentul în care a trecut pe finanţarea mea, Academia Caţavencu este o organizaţie patronală. Ea trebuie să răspundă intereselor patronatului. Intereselor de business ale patronatului. Acest lucru trebuie vorbit cu oamenii. Răbdare! E momentul delicat chiar în acest moment : vreau să-mi angajez o trupă de copii de 19, 20, 21 de ani, care să nu aibă niciun fel de prejudecată sau rahat la creier, oameni care înţeleg exact ce timpuri străbatem.
D. BUŞCU: – Ăştia se formează în ani, Sorin.
S. O. VÎNTU:: -Da, se formează în ani, sunt de acord cu tine, dar eu nu mai concep niciun fel de dizident în Academia Caţavencu. Academia Caţavencu, ca orice instituţie de presă din trustul meu, răspunde intereselor patronatului. Punct! De data asta am vorbit cu Sergiu, va veni, vom discuta pe faţă cu toţi oamenii. Cui îi place rămâne, cui nu-i place pleacă. S-a terminat cu glumele de genul independenţă editorială, să îmi pot face eu şmenurile.
S. O. VÎNTU: – Dar stai puţin: şocul a trecut, de-acuma eşti în organizare. Organizeaz-o, te rog frumos, ca pe o instituţie patronală. Este totuşi un business făcut pe banii mei, şi nu puţini, sunt câteva zeci de milioane de euro.
D. BUŞCU: – Instituţia patronală o organizează patronul. Eu nu mai sunt patron, eu mă ocup de conţinutul acestei publicaţii.
S. O. VÎNTU: – Tocmai de aceea, ce-ţi spun, dragul mei prieten, ea trebuie să răspundă intereselor patronatului. Punct ! Organizaţia trebuie să fie pregătită să răspunsă intereselor patronatului. Eu nu cer altceva.
S. O. VÎNTU: – Iubitul meu, hai să prezumăm că această coincidenţă este un fapt real, acest tip de fapte reale nu trebuie să se petreacă. Nu mai trebuie să se petreacă de acum. Ea trebuie să răspundă intereselor lui Sorin Ovidiu Vîntu. Punct ! Întâmplarea fericită pentru voi face că interesele lui Sorin Ovidiu Vîntu sunt doar interese de business. Nu mai am alte afaceri în România. Singurul meu interes de business în România este presa. Deci dacă eu spun că am un interes, înseamnă că trustul acesta de presă are acest interes. Deci orice urmă de dizidenţă să ştii că se sancţionează cu desfacerea contractului de muncă. Are toată lumea libertatea de pe lume: poate pleca când vrea dacă nu-i convine. Noi nu ţinem pe nimeni legat cu funia, cu cătuşele de scaun sau de colţul mesei. Dar nici nu mai concep de-acuma, nu mai concep un alt tip de abordare a acestui trust de presă. In totalitatea lui. Cu Sergiu am vorbit, când a venit înapoi acuma i-am spus ce tip de organizaţie vreau să producă, şi nu în şapte ani, ci în câteva săptămâni. Să discute foarte clar cu oamenii, că n-am chef să stau să negociez cu oamenii mei interesele mele. Ce, am înnebunit!
D. BUŞCU: Da, înţeleg asta, e absolut OK.
S. O. VÎNTU: – Băi, tati, normal, nu sunt un cretin, nu mă amestec pe chestiile de…dar în interiorul unei strategii editoriale nu mai mişcă nimeni. Dacă decidem, de exemplu, mâine suntem tovarăşi cu Băsescu. Păi de mâine toată lumea îl las pe Băsescu în pace. E ca exemplu. Sau mâine agresăm, criticăm cu supra de măsură, instituţia f…ut- ului din România. Toată lumea începe să înjure Instituţia f…ut-ului din România.
S. O. VÎNTU: – Nu, n-ai înţeles : ei sunt agresaţi în funcţie de interesele mele. Atât ! Eu asta încerc să-ţi spun. Că, dacă fixăm ca strategie că de mâine susţinem actele guvernului, de mâine, trustul ăsta de presă, inclusiv Academia Caţavencu, susţine actul de guvernare. Asta încerc să-ţi spun.
D. BUŞCU: – Cu condiţia ca actul de guvernare să merite să fie susţinut. Pentru că dacă…
S. O. VÎNTU: – Nu, nu m-ai înţeles : singura condiţie care este aici este decizia lui Vîntu. Asta încerc să-ţi explic, Doruleţ.
S. O. VÎNTU:: Iubitul meu amic, da, dar din momentul ăsta, eu asta încerc, din momentul ăsta, de pe 7 decembrie, deciziile mele sunt literă de lege. Iţi convin, nu-ţi convin, ai libertatea să-ţi dai demisia, să pleci acasă. Nu mai maschez nimic, nu mai manipulez nimic, nu mai negociez cu salariaţii mei.
D. BUŞCU: Un adevărat patron de presă.
S. O. VÎNTU: Da, tati, da, e un business patronal. Punct, şi cu asta, basta, am încheiat subiectul.
D. BUŞCU: Vrei să te încadrezi în statura de mogul, în definiţia de mogul.
S. O. VÎNTU: Nu, mamă, nu, mă, Doruleţ ! Dar cum să lucreze salariaţii, cărora le dau să mănânce, împotriva intereselor mele ? Asta-i noaptea minţii ! Pe banii mei ! Asta este noaptea minţii ! Ei luându-şi o şpagă de doi bani sau aranjându-şi vreun post în viitorul guvern. Nu se poate aşa ceva. Si dacă am fost cu menajamente, cu mănuşi, cu aia, cu aia, de-acuma nu mai sunt, de-acuma e pe faţă totul. Si aşa e normal în toată lumea asta. Ce, am fost eu puţin legat la ochi, dar lucrurile s-au terminat. Deci construieşte organizaţia în acest sens, bătrâne ! Nu mai există de-acuma când discutăm : Domnule. Vasile Ionescu este atacat la noi. Păi din momentul ăla, Vasile Ionescu s-a terminat cu el ! El nu mai există în paginile Academiei Caţavencu.
S. O. VÎNTU: Mă, nu ne…, dar nu sunt un cretin, nu sunt tâmpit la cap, ştiu regulile acestui joc, slava Domnului! Nu mă apuc acuma să…. Eu nu sunt Mihai Iacob să pornesc… să încep să-mi f…t duşmanii. Ce, am înnebunit?! Ceea ce îţi spun eu ţie, bătrâne, este faptul că această autorizaţie trebuie, de la tine, Academia Caţavencu, care este singura expresie în print pe care am păstrat-o, trebuie să înţeleagă că este acolo pentru două lucruri: să răspundă intereselor cetăţenilor şi în primul rând interesele patronatului. Pentru că, dacă patronatul are câştig, au şi ei servicii câştig. Dacă patronatul nu are câştig, îşi ia o şpagă măruntă astăzi şi mâine rămân fără pâine. Oamenii trebuie să ştie că ei sunt acolo angajaţi la patron. Că au şansa să fie angajaţi la un patron luminat, asta e bafta lor, dacă nu o înţeleg nici pe asta, dă-i dracului! Scuză-mi lipsa de modestie.
D. BUŞCU: Nu, am remarcat-o pe asta cu patronul minunat din urmă cu câţiva ani. E ştiută, a făcut turul organizaţiei asta. E ok, adică e…
S. O. VÎNTU: Doruleţu’, e în firescul lor povestea asta, dar nu mai vreau de acuma să-mi spui că nu ai putut să struneşti organizaţia, că nu ştii cine ce a zis, că nu ai putut să-l ţii pe ăla să nu facă scandal. Mă doare în p…ă, îl dai afară. În momentul în care unul îşi permite să încalce strategia grupului de presă Realitatea Caţavencu, ăla pleacă acasă fără niciun fel de altă dispensă, de intervenţii, de rugăminţi, de stai, domnule, că se potoleşte… mi se rupe p…a! Ăia când îşi lansează ziarul?
D. BUŞCU: Acuma ies cu el.
S. O. VÎNTU: Vezi tu, la ăştia 14 care au plecat, trebuia să le ataşezi şi un om de încredere al nostru, să fim şi noi înăuntru, acolo.
D. BUŞCU: Este, dar este şi unul de-al lor aici, îl ştiu.
S. O. VÎNTU: Da.
D. BUŞCU: Mie îmi displac chestiile astea.
S. O. VÎNTU: După cum ai văzut, nu trebuie să-ţi displacă, trebuie să fii foarte atent la chestiile astea.
D. BUŞCU: Da, eu sunt alt gen. Le-am interceptat şi corespondenţa, printr-o greşeală pe care au făcut-o ei, am pus mâna pe corespondenţa lor pe mail, adică nu a săpat cineva în mod special, dar… şi am văzut că povestea era discutată de 7-8 luni, adică era hă, hă, era o chestie pusă bine la punct. Dar în fine, nu vreau să mai aud de ei şi nici nu vreau să mai am de-a face cu ei. Deşi sunt vreo 2-3 acolo care au fost luaţi cu forţa, ştii, dintr-un entuziasm din ăsta, băieţesc, la bere şi de solidaritate soldăţească.
S. O. VÎNTU: Ăia nu mai au ce căuta înapoi, indiferent de situaţie”.
Irealitatea 